Un robot a plecat să salveze telescopul NASA Swift și a ars primul

Pe 25 septembrie 2026, un remorcher robotic numit LINK a ars deasupra Pământului. Fusese lansat să salveze telescopul spațial Swift, care a petrecut 22 de ani vânând cele mai puternice explozii din univers și acum cade lent. Salvatorul a murit primul. NASA a oprit Swift pe 23 octombrie , iar telescopul va intra în atmosferă în câteva săptămâni.

A fost prima încercare de a se agăța în orbită de un satelit pe care nimeni nu-l pregătise pentru o asemenea vizită. Swift nu are mânere și nici port de andocare; după cum a spus Ghonhee Lee, șeful companiei din spatele misiunii de salvare, nu are „nici interfețe, nici puncte de prindere, nici port USB în care să te poți conecta”. Lee și-a amintit că inginerilor săi le lipsea ceva elementar: înainte de lansarea din 2004, nimeni nu fotografiase spatele telescopului.

Un vânător cu un singur minut la dispoziție

Swift urmărea exploziile de raze gamma, fulgerele produse când mor stelele masive și când se ciocnesc rămășițele lor. O explozie durează de la o fracțiune de secundă până la câteva minute, iar strălucirea care se stinge după ea se numește postluminiscență. Swift observa o explozie, se răsucea spre ea în aproximativ un minut și trimitea coordonatele altor observatoare; o dată a prins un fulger care a durat 0,03 secunde, mai puțin decât o clipire. A fost construit pentru doi ani, a lucrat aproape 22 și a detectat peste 2.000 de explozii.

Soarele a umflat cerul

Swift zboară jos și nu are motor cu care să se ridice singur. La această înălțime aerul e aproape inexistent, dar nu de tot, și fiecare orbită îl trage puțin în jos. În ultimii ani Soarele a fost deosebit de activ. El încălzește atmosfera , atmosfera se umflă în sus, iar sateliții de pe orbite joase simt o frânare mai puternică.

Swift pornise de la aproximativ 600 km . Până în februarie 2026 coborâse sub 400, iar salvarea era posibilă doar deasupra a 300. Au rămas câteva luni, iar echipa a trebuit să aleagă între știință și timp. Pe 11 februarie au oprit telescoapele de raze X și ultraviolete și au așezat Swift în poziția cea mai aerodinamică. În aprilie au oprit chiar și detectorul de explozii, ca să economisească energie și să întoarcă panourile solare astfel încât să prindă mai puțin aer.

Telescopul a încetat să mai privească cerul ca să rămână cât mai mult în el.

Un remorcher construit în nouă luni

În septembrie 2025, NASA a plătit 30 de milioane de dolari companiei Katalyst Space din Flagstaff, Arizona. Swift în sine a costat 364 de milioane de dolari, așa că salvarea a costat mai puțin de o zecime din prețul telescopului. Katalyst trebuia să construiască o navă, să ajungă din urmă Swift, să-l prindă și să-l împingă mai sus.

LINK a ieșit înalt de 1,8 metri și cu o masă de circa 400 kg. Avea trei brațe robotice cu lidare (telemetre laser care construiesc o imagine 3D a unui obiect), trei propulsoare ionice cu xenon și două panouri solare de 6 metri. Planul: câteva săptămâni de rotit în jurul lui Swift în căutarea unor locuri de pe corp de care să se prindă, apoi luni de împins încet în sus. Căutarea trebuia făcută pe loc, în timp real, fiindcă inginerii nu aveau fotografii și nici o imagine detaliată a spatelui telescopului. Salvatorul purta tot ce-i trebuia pentru prindere, iar Kieran Wilson, care a condus proiectul LINK, a vorbit deschis despre ritm: cu șase luni înainte, întreaga navă era doar o prezentare PowerPoint.

Pe 3 iulie 2026, o rachetă Pegasus XL cu LINK la bord a fost eliberată de sub un avion purtător la aproximativ 12 km deasupra atolului Kwajalein din Pacific. Racheta și-a făcut treaba.

Trei săptămâni până la vrie

Pe 28 iulie, Katalyst a anunțat că LINK se rostogolea pe mai multe axe de trei zile. Două din cele trei roți de reacție erau moarte. Sunt roți care se rotesc în interiorul navei: schimbându-le viteza, un satelit se poate roti fără să ardă combustibil. Legătura cu nava se întrerupea tot mai des. Compania și-a păstrat totuși sângele rece: LINK avea, spunea ea, „o cale viabilă spre întâlnirea cu Swift”, iar Wilson a numit telescopul „un partener nepregătit, dar cooperant”.

Rotația, după cum s-a aflat , venea de la o supapă defectă. Inginerii au recăpătat controlul asupra lui LINK, dar acesta nu mai avea combustibil ca să prindă Swift și să-l ridice. Acesta a fost sfârșitul. Pe 19 august, NASA și Katalyst au anulat salvarea. „Nu acesta e rezultatul spre care lucram, dar el nu schimbă motivul pentru care această misiune a meritat încercată”, a spus administratorul NASA, Jared Isaacman.

Cei doi s-au întâlnit totuși până la urmă, chiar dacă doar de la distanță. Controlorii l-au adus pe LINK la 12–15 km de Swift, destul de aproape pentru fotografii. De acolo poți face poze, dar nu poți prinde nimic: salvatorul nu a ajuns niciodată la spatele pe care nimeni nu-l fotografiase în 2004. Pe 25 septembrie LINK a reintrat în atmosferă și a ars, cu mai bine de o lună înaintea navei pe care venise s-o salveze.

Ce rămâne după cădere

Swift a făcut ultima observație pe 20 octombrie. Coborâse sub 275 km, mai puțin de jumătate din înălțimea de la care pornise, acolo unde aerul frânează atât de tare încât telescopul nu mai poate ține o țintă stabilă. Fără motor, nimeni nu-i poate dirija căderea. Se așteaptă ca cea mai mare parte a navei să ardă, iar NASA spune că e improbabil ca cineva de pe Pământ să fie rănit.

Swift lasă în urmă o arhivă: aproape 22 de ani de măsurători, peste 1,5 milioane de imagini ultraviolete și optice, circa 12 terabyți de date, toate publice. Astronomii vor lucra cu ele multă vreme.

Swift a lucrat de unsprezece ori mai mult decât se promisese, iar aerul este cel care îl coboară. LINK nici nu a ajuns la întrebarea unde să-l prindă, fiindcă propria supapă a cedat prima, iar Katalyst spune că va duce lecțiile în viitoarele misiuni de întâlnire pe orbită. AP se așteaptă ca Swift să reintre în atmosferă la începutul lui noiembrie. Salvatorul și cel salvat vor sfârși la fel, la puțin peste o lună distanță: ca o dâră scurtă pe cerul nopții.