După această ciupercă, pe masă umblă omuleți, iar în ea nu e niciun psihedelic cunoscut

În restaurantele din provincia chineză Yunnan, o anumită ciupercă are cronometrul ei de bucătărie. Tigaia stă pe foc cincisprezece minute, iar clienții sunt rugați să nu se atingă de farfurie până nu sună cronometrul. Motivul acestei severități e ciudat: o ciupercă nefiartă bine face ca oamenii să vadă, peste o jumătate de zi sau o zi, omuleți minusculi. Zeci sau sute de siluete, înalte de la câțiva centimetri până la treizeci, se plimbă pe masă, cad de pe marginea ei și ocolesc farfuriile în loc să treacă prin ele.

Localnicii îi spun jian shou qing, „se face albastră în mână”, pentru că pulpa își schimbă culoarea acolo unde e ruptă. Numele ei științific este Lanmaoa asiatica și de aproape un secol e o enigmă. În iunie 2026, micologi de la Universitatea din Utah au arătat că poveștile asemănătoare din China și din Filipine duc la aceeași specie. În anii 1960, chiar și Albert Hofmann, chimistul care a descoperit LSD-ul, a testat ciuperci similare din Noua Guinee și nu a găsit nimic în ele. Acum cercetătorii nu au găsit în jian shou qing nici psilocibină, nici genele necesare pentru a o produce.

Omuleți care respectă regulile

Medicii numesc aceste vedenii halucinații liliputane, după micii locuitori din Lilliput din Călătoriile lui Gulliver. De obicei sunt un simptom rar al unei boli. În cazul lui jian shou qing, sunt regula. Potrivit fișelor spitalicești din Yunnan citate de doctorandul Colin Domnauer, circa 96% dintre pacienții care au cerut ajutor medical după o asemenea masă au văzut omuleți. Vedeniile, a spus Domnauer într-un interviu, durează câteva zile, uneori săptămâni.

Oameni care nu s-au întâlnit niciodată descriu aceleași detalii. Circa 90% vorbesc despre figuri care seamănă cu elfi, clovni sau zâne în haine colorate, înalte între 3 și 30 de centimetri. Domnauer povestește pe blogul muzeului cazul unui profesor din Yunnan. Acesta a ridicat fața de masă și a văzut dedesubt sute de omuleți care mărșăluiau ca niște soldați. Când a ridicat fața de masă mai sus, capetele lor s-au desprins și s-au lipit de partea ei de dedesubt, în timp ce trupurile au continuat să mărșăluiască pe loc. Profesorul i-a și măsurat: aproximativ doi centimetri. Într-o altă relatare, o persoană care mânca supă a văzut siluetele sărind de pe lingură în castron și înotând în el. Când a luat încă o lingură, le vedea în continuare în gură.

Partea cea mai ciudată e că vedeniile se supun fizicii. „Nu trec prin pereți sau așa ceva”, spune Domnauer. Liliputanii pacienților se comportă la fel: psihiatrul olandez Jan Dirk Blom, care a studiat sute de cazuri descrise, a numărat că în 97% dintre ele siluetele „trăiau” în mediul real, pe podea, pe o masă sau pe o pătură.

Nouăzeci de ani de „nebunie de ciuperci”

O ciupercă asemănătoare este pomenită încă într-un text daoist din secolul al III-lea: dacă o mănânci crudă, avertizează el, vei „vedea un omuleț”. Oamenii de știință occidentali au auzit de omuleți abia în 1934, din munții Papua Noua Guinee. Localnicii mâncau o ciupercă sălbatică numită nonda, iar unii dintre ei au căzut pradă a ceea ce străinii au numit „nebunie de ciuperci”. Un bătrân a spus că văzuse oameni minusculi cu ciuperci în jurul feței.

În anii 1950 și 1960, antropologii și micologii au preluat misterul. Au restrâns lista suspecților la câteva boletacee, rude ale hribului. Probele au ajuns la Albert Hofmann, cel care izolase psilocibina și descoperise LSD-ul. Dacă cineva putea găsi un compus psihoactiv într-o ciupercă, acela era el. Hofmann nu a găsit nimic.

După aceea, subiectul a amuțit. Cercetătorii au concluzionat că „nebunia de ciuperci” era mai degrabă un fenomen social decât unul chimic: oamenii se așteptau la vedenii pentru că așa era obiceiul, și de aceea le aveau. Explicația părea rezonabilă până în anii 1990, când povești asemănătoare au sosit din Yunnan, la mii de kilometri de Noua Guinee. În 2008, micologul american David Arora a dedicat un articol din Economic Botany „omuleților” din Yunnan. Dar care ciupercă e vinovată a rămas neclar: Lanmaoa asiatica fusese descrisă abia în 2015, pe baza unor exemplare de piață.

O specie, la două mii de kilometri distanță

Domnauer a auzit prima dată de ciupercă la un curs ținut de micologul Tom Bruns și a făcut din ea tema tezei sale de doctorat, în laboratorul lui Bryn Dentinger de la Muzeul de Istorie Naturală din Utah. În 2024 a aflat că o comunitate din munții Cordillera, din nordul Filipinelor, mănâncă o ciupercă sălbatică numită sedesdem. După spusele locuitorilor, și ea aduce omuleți, care au acolo chiar un nume al lor: ansisit.

Domnauer a călătorit acolo cu ghizi locali și a strâns exemplare. După cum scrie el, nimeni nu studiase până atunci științific fungii regiunii. Analiza ADN a arătat că sedesdem și jian shou qing din Yunnan sunt o singură specie, Lanmaoa asiatica. Peste două mii de kilometri de mare și munți despart cele două locuri, iar ciuperca fusese considerată ca fiind răspândită doar în China.

Două comunități care nu știu nimic una de alta, și care mănâncă ciuperca în moduri diferite, descriu același lucru. „Asta arată că aceste efecte psihologice bizare nu sunt manifestări culturale sau coincidențe”, a spus Domnauer în comunicatul de presă al universității.

Din cele 17 specii de Lanmaoa numărate de echipă, doar L. asiatica pare să provoace vedenii. Cea mai apropiată rudă a ei crește în America de Nord. Nimeni nu a raportat vedenii după ce a mâncat-o, deși ar fi putut pur și simplu să treacă neobservate: aproape nimeni nu mănâncă acea ciupercă.

Ciuperca din Noua Guinee rămâne neverificată. Dentinger a încercat s-o colecteze în Papua Noua Guinee, dar vremea neobișnuit de uscată i-a stat în cale.

Fără psihedelice, nici măcar în gene

Cele mai cunoscute ciuperci halucinogene produc una dintre două substanțe: psilocibina, ca ciupercile „magice”, sau acidul ibotenic, ca buretele-pestriț. Pentru a construi o astfel de moleculă, ciuperca are nevoie de gene, un fel de rețetă pentru enzimele care o asamblează pas cu pas. Genomul lui L. asiatica nu are nu doar substanța gata făcută, ci chiar pagina de rețetă, nici măcar o potrivire îndepărtată. Nici testele chimice nu au găsit nimic. „Nu am găsit absolut nicio urmă din ele”, spune Domnauer.

Acum amintiți-vă de cronometrul din restaurant. Gătitul distruge substanța necunoscută, de aceea o ciupercă bine fiartă e considerată o delicatesă în Yunnan. Cercetătorii compară probe crude și gătite și caută ce dispare la căldură. Potrivit lui Domnauer, au restrâns partea activă a extractului la o mână de candidați. Șoarecii cărora li s-a dat extractul de ciupercă s-au comportat vizibil diferit față de martori, deși comportamentul unui șoarece nu poate spune cât de aproape e acest lucru de o vedenie umană.

Domnauer admite că vinovatul poate să nu fie deloc un alcaloid, clasa din care fac parte aproape toate halucinogenele cunoscute, ci o proteină mare. Proteinele se destramă adesea la încălzire, așa că ideea măcar nu se contrazice cu cronometrul de bucătărie. Deocamdată e o bănuială, nu un rezultat.

De ce desenează creierul omuleți

Pentru medicină, descoperirea contează dincolo de aspectul ei exotic. Halucinațiile liliputane însoțesc multe boli. În 2021, Blom a adunat 226 de cazuri descrise, iar jumătate se reduceau la trei cauze: schizofrenia, tulburarea de consum de alcool și pierderea vederii. În 8% dintre cazuri pacientul a murit, dar erau oameni ale căror vedenii însoțeau o boală de fond. Blom afirmă clar că aceste halucinații nu sunt atât de inofensive pe cât se credea în mod tradițional.

Cum le produce creierul nu e pe deplin înțeles. O explicație luată în calcul de Blom este că zonele vizuale ale creierului, private de semnalul lor obișnuit, încep să deseneze pe cont propriu. Simplu spus, e ca un ecran care, când semnalul e slab, arată propriile imagini în loc de spațiu gol. Nu e de mirare că pierderea vederii se numără printre cauzele principale.

Necazul e că astfel de vedenii sunt greu de studiat. Apar fără avertisment, la oameni bolnavi și vârstnici, și nu pot fi provocate în laborator. Jian shou qing e altfel. „O produce în mod fiabil, în timp ce bolile acelea o declanșează foarte rar”, explică Domnauer. Dacă molecula va fi găsită, neurologii vor avea pentru prima oară o cale de a declanșa halucinațiile liliputane la program și de a vedea ce zone ale creierului lucrează. Deocamdată, scrie Blom, medicii tratează nu vedeniile în sine, ci boala din spatele lor, iar o asemenea moleculă ar putea dezvălui mecanismul propriu al vedeniilor.

În timp ce echipa lui Dentinger analizează extractul fracție cu fracție, bucătarii din Yunnan continuă să prăjească ciuperca exact cincisprezece minute. Fără să știe, ei desfășoară de mult experimentul pe care oamenii de știință abia acum îl încep: testează câtă căldură e nevoie până când o moleculă necunoscută încetează să le arate oamenilor liliputani.