El a spus că bitcoinul nu poate fi furat. În 1896, argumentul acesta a mers

Apărarea s-a rezumat la o singură idee. Bitcoinul e doar o înregistrare electronică fără valoare proprie, iar pe cineva nu-l poți jefui de ceva fără valoare. Inculpatul ajutase o bandă care, prin amenințări, obligase o familie de pe insula thailandeză Koh Samui să predea 2,48 bitcoin. Curtea Supremă a Thailandei a judecat cazul în complet extins și a respins argumentul. Un rezumat al hotărârii a apărut pe 28 octombrie 2026: bitcoinul este bun, iar legea îl protejează de jaf la fel ca pe un portofel.

Se poate fura ceva ce nu poți ține în mână? Pare o întrebare naivă, dar juriștii se ceartă pe tema asta de peste zece ani, iar țările răspund în continuare diferit. Un tribunal din Tokyo a hotărât în 2015 că bitcoinul nu poate fi deținut deloc. Încă în anii 1890, o instanță germană a aplicat aceeași logică pentru a achita un om care furase electricitate: curentul nu e un lucru. Răspunsul contează în viața de zi cu zi. Va primi poliția plângerea ta pentru furt? Cine ia monedele dacă o bursă dă faliment?

O cafenea pe Koh Samui

Jaful a avut loc pe 15 septembrie 2022, într-o cafenea de pe Koh Samui. Cinci bărbați străini s-au așezat la masă cu un bărbat și soția lui, cetățeană rusă. Potrivit uneia dintre relatările cazului, ei le-au dat de înțeles că știau pe unde se mișcă familia, l-au amenințat pe copilul mic al cuplului și l-au lovit pe bărbat cu pumnul în față. Sub această presiune, soția a cumpărat 2,480801 BTC cu 50.000 de dolari, adică aproximativ 1,878 milioane de baht la cursul de atunci, și i-a trimis într-un portofel controlat de unul dintre atacatori.

În actele instanței inculpatul nu apare cu numele; e numit „domnul A.". Din relatările despre hotărâre reiese că nu se număra printre cei cinci din cafenea. El organizase călătoria bandei spre insulă, cazarea și fuga cu feribotul. Prima instanță l-a condamnat la 15 ani, apoi a redus pedeapsa cu o treime, pentru că mărturia lui ajutase ancheta. Au rămas zece ani. Instanța i-a mai ordonat să returneze bitcoinii victimelor sau, dacă nu se poate, să le plătească 1,878 milioane de baht. Potrivit CoinDesk, Curtea Supremă a menținut pedeapsa de zece ani.

Apărarea nu era chiar atât de goală pe cât sună. Articolul 137 din Codul civil și comercial al Thailandei, citat chiar de Curtea Supremă, definește „lucrul" drept un obiect corporal, ceva cu corp fizic. Un bitcoin nu poți să-l ridici. Nu are nici greutate, nici dimensiune.

Instanța a răspuns prin piață. Bitcoinul are un preț de piață, poate fi schimbat pe bani oricând apare un cumpărător și îl poate deține oricine. Valorează cel puțin cât a plătit cineva pentru el. Judecătorii au invocat și un decret din 2018 privind activele digitale, care descrie criptomoneda drept date electronice folosite pentru a plăti bunuri și servicii. O scrisoare a Băncii Thailandei spune că cripto nu este mijloc legal de plată; judecătorii au pus-o deoparte, ca răspuns la o altă întrebare. Nici cu un lingou de aur, nici cu un tablou nu poți plăti la alimentară, și totuși ambele pot fi furate. A fi bani și a fi bun sunt două întrebări diferite.

Nici curentul nu e un lucru

Aceeași dispută a mai avut loc, iar atunci apărarea a câștigat. Între 12 și 17 ianuarie 1895, un bărbat din Kiel și-a pus motorul în funcțiune cu curent de la centrala electrică locală, fără nicio intenție să plătească. Tribunalul regional din Kiel l-a achitat. Furtul, în codul penal german, însemna luarea unui lucru mobil, iar un lucru trebuia să aibă corp fizic. Electricitatea, au hotărât judecătorii, era o forță sau o stare a materiei, nu o substanță. Pe 20 octombrie 1896, Reichsgericht, instanța supremă a Germaniei, de la Leipzig, a lăsat achitarea în picioare.

O instanță nu poate pedepsi fără o lege, așa că legiuitorii au scris una. Pe 9 aprilie 1900, Germania a adoptat o lege împotriva „sustragerii de energie electrică", pedepsită cu închisoare sau cu amendă de până la 1.500 de mărci. Ea există și azi ca articolul 248c din codul penal german, în capitolul despre furt. Luarea curentului nu a devenit totuși niciodată furt.

Bitcoinul are aceeași problemă ca și curentul: nu-l poți băga în buzunar. Și e chiar mai puțin fizic. Electricitatea măcar curge prin fire; bitcoinul există doar ca sumă a înregistrărilor dintr-un registru comun al transferurilor.

458 de monede pe care nu le putea deține nimeni

În 2014, Mt. Gox, o bursă de bitcoin din Tokyo, a dat faliment după ce din ea fusese furată o cantitate uriașă de bitcoin. Un client i-a cerut administratorului falimentului să-i dea înapoi cele 458 de monede ale sale. Logica lui era simplă: dacă bitcoinii erau ai lui, trebuiau scoși din masa falimentului și returnați lui.

În august 2015, Tribunalul districtual din Tokyo l-a refuzat. Codul civil japonez recunoaște dreptul de proprietate doar asupra lucrurilor tangibile. Clientul a susținut că înregistrarea din blockchain era bitcoinul său și că doar el o controla. Instanța nu a acceptat niciuna dintre cele două idei. Un blockchain păstrează o istorie a transferurilor, iar un „sold" apare abia când le aduni. Nu există o singură înregistrare care să fie bitcoinul în sine.

A fost o hotărâre de primă instanță, obligatorie doar pentru părți. Totuși, arată exact unde duce un asemenea raționament.

Un penthouse cumpărat cu USDT străin

În Singapore, în 2023, întrebarea a apărut într-un caz legat de salarii. Ho Kai Xin lucra pentru un contractor care își plătea angajații în cripto prin bursa Bybit, iar ea era singura care edita lunar tabelele de plăți. Între 31 mai și 31 august 2022, opt plăți neobișnuite au trimis 4.209.720 USDT către patru adrese. Unul dintre acele portofele, arătau înregistrările furnizorului său, fusese deschis cu buletinul ei și cu un selfie. Ho a dat vina pe un văr pe nume Jason, care ar fi folosit laptopul ei. Instanța a concluzionat că Jason fie nu exista, fie nu avusese niciun astfel de rol.

Potrivit Bybit, banii au mers pe o mașină nouă de circa 362.000 de dolari singaporezi și pe produse Louis Vuitton de 30.000 de dolari singaporezi. Ho a anulat și un apartament de stat pe care îl comandase deja și, împreună cu soțul ei, a cumpărat un penthouse în proprietate deplină, evaluat la aproape 3,7 milioane de dolari singaporezi. Judecătorul Philip Jeyaretnam a scris că deținătorul unui activ cripto are un drept de proprietate asupra unui „thing in action", adică a unui drept de creanță. Gândiți-vă la banii din contul bancar: nu-i puteți atinge, dar sunt ai voștri, iar o instanță îi va proteja. Fiindcă USDT, un stablecoin legat de dolar, este proprietatea cuiva, instanța a putut face mai mult decât să-i ordone lui Ho să plătească o datorie. A putut ordona ca monedele în sine să fie date înapoi proprietarului.

Monedele clienților, nu ale bursei

Povestea Mt. Gox are o imagine în oglindă, iar ea vine dintr-o țară de common law, unde o mare parte a dreptului se construiește din hotărâri anterioare. În 2020, judecătorul Gendall din Noua Zeelandă s-a ocupat de colapsul Cryptopia, o bursă cripto spartă de hackeri. El a hotărât că monedele de pe bursă aparțineau clienților și că Cryptopia doar le păstrase în numele a peste 900.000 de oameni. O asemenea hotărâre are și perdanți. Cu monedele scoase din masa comună, ceilalți creditori ai Cryptopia au rămas cu mai puțin: în loc să primească înapoi circa 85% din ce li se datora, se puteau aștepta acum la sub jumătate.

Marea Britanie a transformat în cele din urmă asta în lege. Pe 2 decembrie 2025 a intrat în vigoare o lege a activelor digitale. Dreptul englez recunoștea până atunci două feluri de bunuri personale: lucruri pe care le poți ține în mână și drepturi pe care le poți valorifica în instanță, precum o recunoaștere de datorie sau banii dintr-un cont bancar. Acum un lucru nu mai pierde protecția de proprietate doar fiindcă nu încape în niciuna dintre cele două categorii. Cripto poate conta ca al treilea fel. Unde se termină această a treia categorie, vor trebui să stabilească instanțele.

Rusia a învățat prima să confiște

Femeia jefuită în cafeneaua de pe Koh Samui este cetățeană rusă, iar țara ei a ajuns la același răspuns pornind din direcția opusă: de la sechestru. Pe 20 februarie 2026, președintele Vladimir Putin a semnat o lege potrivit căreia moneda digitală este considerată bun în sensul Codului penal. Legea se ocupă mai ales de sechestru și confiscare. Anchetatorii pot lua un stick USB, un portofel hardware sau un computer care conține cheile ori, acolo unde se poate tehnic, pot muta monedele la o adresă controlată de stat.

Patru luni mai târziu, pe 16 iunie 2026, completul extins al Curții Supreme a Rusiei a actualizat îndrumarul său din 2002 privind furtul, jaful și jaful armat. Lista lucrurilor care pot fi furate include acum moneda digitală și drepturile digitale, alături de soldurile bancare și rubla digitală. Furtul unor astfel de active se consideră săvârșit în clipa în care ele părăsesc contul victimei. Pentru victime, asta înseamnă că instanțele ar trebui să trateze luarea cripto-ului cuiva ca furt sau jaf, la fel ca luarea banilor din contul bancar.

Recunoașterea taie în ambele sensuri, iar succesiunea din Rusia arată asta limpede. Bun este ceea ce legea protejează de hoți, dar și ceea ce poate îngheța și confisca. Pentru deținătorii de bitcoin e un schimb corect: cât timp o monedă e considerată simplă informație, hoțul e greu de pedepsit și moneda e greu de recuperat.

Despăgubire la prețurile din 2022

Rămâne familia din cafeneaua de pe Koh Samui. Instanța a legat valoarea bitcoinului de prețul lui de cumpărare, așa că, dacă monedele nu se întorc, despăgubirea e fixată la acel preț: 1,878 milioane de baht. Pe 30 octombrie 2026, după atacul asupra Binance, bitcoinul a scăzut sub 77.000 de dolari. Aceiași 2,48 BTC valorează acum cam 190.000 de dolari, de aproape patru ori mai mult decât a fost silită să plătească soția.

Dacă monedele nu apar niciodată, familia va primi în numerar aproximativ un sfert din valoarea lor actuală. Recunoașterea bitcoinului drept bun a fost doar jumătate din treabă. Următoarea bătălie e despre ce preț contează: cel de atunci sau cel de acum.