// Cuprins
Problemele erau de nivelul clasei a cincea: adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri de fracții ordinare. Participanții le rezolvau de acasă prin Prolific, o platformă pe care oamenii câștigă bani de buzunar participând la cercetări, și au primit 2,60 dolari pentru întreaga sarcină. Jumătate dintre ei au primit în dreapta ecranului o fereastră de chat cu un asistent AI. Cealaltă jumătate n-a primit nimic. După a douăsprezecea problemă chatul a dispărut, iar ambele grupuri au avut de rezolvat singure încă trei probleme.
La aceste trei probleme, grupul care avusese asistentul a rezolvat 57%, iar grupul fără el, 73%. Cei rămași fără ajutor au abandonat probleme de aproape două ori mai des: 20% față de 11%. Au fost de ajuns circa zece minute de lucru cu AI ca să apară efectul. Următorul experiment a scos la iveală un detaliu curios: cei care ceruseră chatbotului răspunsuri gata făcute s-au descurcat cel mai prost. Printre cei care ceruseră indicii, nu s-au găsit pierderi vizibile.
Experimentul a fost condus de Grace Liu de la Universitatea Carnegie Mellon, Brian Christian de la Center for Human-Compatible AI (CHAI) din cadrul UC Berkeley, cunoscut pentru cărțile sale despre algoritmi și AI, și încă trei cercetători de la Oxford, MIT și UCLA. Preprintul a apărut în aprilie, o versiune revizuită a fost prezentată în octombrie 2026 la COLM, Conference on Language Modeling, la San Francisco, iar pe 9 octombrie a fost relatată de Berkeley News .
Douăsprezece probleme cu ajutor, trei fără
Psihologii măsoară perseverența destul de simplu: cât timp continuă un om să lucreze la o problemă grea înainte de a renunța. Aici s-a numărat prin sărituri. Orice problemă putea fi sărită, iar fiecare săritură însemna că omul decisese să nu se mai chinuie cu ea. Ambele grupuri vedeau soluția corectă după o greșeală, deci toți învățau. Doar că unii învățau singuri, iar ceilalți aveau alături un tovarăș care putea face totul în locul lor în orice clipă.
În total, la cele trei experimente au participat 1.222 de persoane din Statele Unite, iar fiecare experiment astupa o breșă a celui dinainte. Poate că oamenii s-au dezorientat pur și simplu pentru că a dispărut chatul: o fereastră era acolo adineauri, iar acum nu mai e. În al doilea experiment, grupul fără AI a primit și el un panou lateral, care arăta soluții la probleme pe care participanții le văzuseră deja. Diferența s-a micșorat, dar s-a menținut, în timp ce diferența de sărituri nu a mai fost, de data aceasta, semnificativă statistic, iar autorii o spun deschis.
Al treilea experiment a verificat dacă fenomenul ține de specificul aritmeticii. Participanții au răspuns la întrebări de înțelegere a textului, în stilul testului american SAT. Tiparul s-a păstrat, iar foștii utilizatori de AI săreau întrebări vizibil mai des: 8% față de 1%.
// Ponderea problemelor rezolvate fără AI: grupul rămas fără ajutor față de grupul de control
Răspuns sau indiciu
În al doilea experiment, participanții au fost întrebați cum au folosit chatul, iar rezultatele au fost comparate în funcție de răspunsuri. După oprirea chatului, cei care ceruseră răspunsuri gata făcute au rezolvat 65% din probleme, față de 77% în grupul de control.
// Două feluri de a folosi chatul
Dă-mi răspunsul
Așa au lucrat 61% dintre participanții cu AI din al doilea experiment. Partea grea o făcea mașina, iar omul copia rezultatul. Când chatul a dispărut, acești oameni au rezolvat cel mai puține probleme: 65%.
Arată-mi de unde să încep
Așa au lucrat 27% dintre participanții cu AI. Partea grea o parcurgea omul singur, iar chatul doar îl îndemna. În acest subgrup nu s-au găsit pierderi semnificative după oprirea chatului.
Autorii adaugă aici o rezervă importantă. Oamenii au ales singuri cum să folosească chatul; nu li s-a atribuit la întâmplare. Poate că cei care cer răspunsuri gata făcute sunt tocmai cei care ar renunța mai repede și fără vreun AI. Așadar, împărțirea pe stiluri arată o asociere, nu o cauză dovedită. Rezultatul principal rămâne totuși cauzal: oamenii repartizați aleatoriu în grupul cu AI s-au descurcat mai rău după ce li s-a luat ajutorul.
Nu e o poveste despre fracții
„E o descoperire izbitoare, dar într-un fel oferă muniție pentru o poveste pe care mulți dintre noi o simțim cumva în stomac”, a declarat Christian pentru Berkeley News. „O trăiesc și eu.” În opinia lui, nu e o poveste despre fracții și probleme SAT: același tipar se aplică tuturor, de la elevii din școala primară până la cei mai buni specialiști din lume.
Autorii descriu mecanismul astfel: lucrul cu AI îi învață pe oameni să aștepte un răspuns instantaneu și le răpește exercițiul de a trece singuri prin partea grea. Pe scurt, seamănă cu un lift. Cât funcționează, nimeni nu are nevoie de scări. Când se strică, etajul cinci pare cumva mai înalt decât acum o săptămână.
Lucruri asemănătoare au ieșit la iveală și în alte experimente. În 2025, revista PNAS a publicat un studiu dintr-o școală din Turcia, în care aproape o mie de liceeni au lucrat la matematică cu două versiuni de GPT-4. Ambele au ajutat în timpul exersării. Dar la examen, unde AI nu mai era disponibil, utilizatorii chatbotului obișnuit au obținut cu 17% mai puțin decât colegii care învățaseră fără el. Pentru cei care lucraseră cu versiunea de tutore, care dădea indicii în loc de răspunsuri, acest rău a dispărut aproape complet.
În ianuarie 2026, Anthropic a testat aceeași idee pe programatori . 52 de dezvoltatori, în mare parte juniori, au învățat o bibliotecă Python necunoscută. Cei care au învățat cu un asistent AI au obținut apoi 50% la un test fără el, față de 67% pentru ceilalți. Diferența a fost cea mai mare la întrebările despre depanare. Și din nou, s-au descurcat mai bine cei care puneau mașinii întrebări ca să înțeleagă codul, în loc să-i predea toată munca.
Ce nu dovedesc zece minute
Titlurile de tipul „AI ne face mai proști” nu sunt ceea ce arată acest experiment. El a măsurat un singur lucru: ce se întâmplă în primele minute după ce ajutorul dispare. Dacă efectul durează o zi, o lună sau un an de viață alături de un chatbot, studiul n-a verificat, iar autorii recunosc asta ca limită.
Miza participanților a fost și ea mică. Pentru 2,60 dolari și treisprezece minute de timp, puțini oameni se luptă pentru fiecare fracție, iar la un examen sau la serviciu motivația e cu totul alta. Efectul e vizibil, dar nu uriaș: în al doilea experiment, diferența de probleme rezolvate s-a redus la șase puncte procentuale. Iar cea mai încurajatoare constatare, cea despre indicii, se sprijină pe un subgrup mic. Sunt 27% din grupul cu AI din al doilea experiment, circa 80 de oameni, iar rezultatul trebuie încă confirmat.
Totuși, tabloul se repetă în trei studii independente, cu oameni foarte diferiți: școlari din Turcia, programatori, adulți luați la întâmplare din Statele Unite. Peste tot, cei care au lăsat partea grea a muncii în seama mașinii s-au descurcat cel mai prost.
Un tutore care nu te lasă să copiezi
Remediul propus de Christian sună modest. În mod implicit, răspunsurile AI ar putea funcționa mai mult ca un tutore: să te ducă spre idee, în loc să-ți dea rezultatul gata. El formulează ținta mai larg decât orice setare: „Trebuie să lucrăm pentru un viitor în care abilitățile umane sunt, pe cât posibil, amplificate, nu înlocuite.”
Asemenea moduri există deja. Pe 29 iulie 2025, OpenAI a lansat modul de studiu în ChatGPT : pune întrebări călăuzitoare și te duce la soluție pas cu pas. Claude are un mod de învățare asemănător. Dar trebuie să-l pornești manual, iar în ChatGPT îl poți opri în mijlocul conversației. Modul obișnuit răspunde în continuare imediat și complet.
Așadar, alegerea între „dă-mi răspunsul” și „dă-mi un indiciu” îi revine omului, și vine în cel mai prost moment, când problema arde. În povestea de față, un indiciu e un parapet, nu un lift: urci în continuare pe picioarele tale, de aceea scările nu vor părea mai abrupte când ajutorul dispare.
